Lungime: 45,9

Diferenţă de nivel: 1300m

Premii: La editia inaugurală a traseului de maraton oferim următoarele premii la categoria de open, masculin si feminin:

  • Locul 1 – 4000 lei
  • Locul 2 – 3000 lei
  • Locul 3 – 2200 lei
  • Locul 4 – 1600 lei
  • Locul 5 – 1200 lei
  • Locul 6 – 800 lei
  • Lovul 7 – 600 lei
  • Locul 8 – 400 lei

Condiții pentru validarea înscrierii: pentru a asigura buna desfășurare a maratonului, cei înscriși vor fi validați, conform regulamentului, dacă îndeplinesc una din două condiții: au terminat cu succes un maraton montan în ultimii doi ani sau au obținut la semimaratonului Iași în Trail un timp mai mic de 2:40h pentru categoria masculin și 3:00h feminin, tot în ultimii doi ani (specificați în formularul de înscriere).

Traseul de Maraton “Codrii Iașilor vă va duce cel mai departe prin vechile păduri din jurul orașului nostru. El se suprapune cu cel de semimaraton până la dealul Rotunda: pornește de la Hamak, urcă pe platou, urmează curba de nivel, coboară pe Bogonos, urcă pe Bătrâneasa tăind prin pădure și apoi pe culmea lui Valer până a face dreapta spre poiana cu foișor și dealul Rotunda (vezi descrierea de mai sus pentru Semimaraton). La movila Rotunda, unde semimaratonul se întoarce spre N, maratonul încă începe făcând stânga spre SE pe poteci de căruță într-o coborâre foarte alergabilă. După ceva timp, în dreapta se deschide spre pășunea satului Slobozia, pe marginea căreia se merge până în vale pe sub stejari bătrâni. Se păstrează marginea pășunii înapoi în urcare spre sat. Intrăm în sat pe strada Pădurilor, și după ~500m facem stânga (urmăriți marcajul). Se iese din sat pe strada Doinei (sperăm totuși încă veseli), urmând în continuare poteci prin zona de vegetație tânără și apoi drum pe islaz. În zona de plat revenim spre pădure, pentru prima oară de conifere, pe care o străbatem pentru 200m, după care traversam forestierul dinspre Dobrovăț (cantonul forestier este vizibil în dreapta dar nu ajungem la el), păstrând direcția prin pădure – aici se traversează o râpă direct după drum înainte de a reveni la plat. Urmatorii 2-3 km continuă prin pădure pe poteci de căruță virând ușor stânga (observatorul meteo Bârnova cu sfera lui albă atât cunoscută ieșenilor este vizibil în dreapta printre copaci, în funcție de starea de vegetație a pădurii). Pe aceasta portiune fiți atenti la marcaje. Se face apoi dreapta spre cantonul de la intrarea din satul Poiana cu Schit pe lângă care se trece înainte de a traversa, cu atenție, drumul asfaltat. De aici se merge direct spre Poiana cu Schit, punctul cel mai îndepărtat din Codrii Iașilor pe care il vom atinge (da, e loc și de ultra!). Pe o porțiune de aproximativ 150m traseul dus este foarte apropiat de cel de revenire (se merge “pe stânga” și revine “pe dreapta”), fiți deci atenți la marcaje și voluntari. Sensurile se desprind continuând stânga la dus pe o buclă care ne va duce în Poiana cu Schit. Pe lângă stejari seculari vom observa, din fugă, și cunoscutele sculpturi monolitice. De aici se revine, trecând pe lângă traseul de la dus dar virând apoi stânga spre gara Bârnova. Dupa aproximativ 2 km, traseul va traversa din nou asfaltul în dreptul Cabanei ATB. Atenție la această traversare, fiind vorba de o curba cu vizibilitate redusă pentru mașinile care vin din vale! Se trece direct înainte pe lângă gardul cabanei coborând pentru câteva sute de metri înainte de a face o stânga pe curba de nivel (atenție la marcaj, valea e tentantă) și apoi dreapta vale pe traseul turistic marcat. Coborâm până la vechea Gară Bârnova, unde se verifica frânele trenurilor ce coboară spre Iași dinainte de 1900. De la gară revenim dreapta și urcăm ușor pe vechiul drum, ajungând întâi la cantonul din Slobozia (unde facem stânga) și apoi pe islazul satului pe drum cu piatră. Priveliștea e deschisă în dreapta spre sat, putând vedea o parte din traseul pe care am venit. Ținem drumul până la fântâna cu cumpănă de la intrarea din Slobozia, unde iar traversăm, atenți, asfaltul. Aici este ultimul timp limită al traseului de (unde ne vom putea retrage civilizat, dacă e cazul). Dacă suntem în timp și nu e cazul, după 2km ajungem înapoi la movila din vârful dealului Rotunda de unde revenim în traseul de semimaraton: coborare, culmi cu corni și leurda, viteză până în Bogonos si urcarea finală înpoi la Hamak. Vă mulțumim pentru ca ați fost oaspeții Codrilor Iașilor!

Link download track gps